Despre mine

Pop Bianca Maria

Sunt o fata pasionata de moda, muzica, DIY. Ma fascineaza omul, motiv pentru care urmez cursurile facultatii de medicina.

Blogs Home » Litere » Literatura » Amprentele gândurilor mele

Amprentele gândurilor mele

Locul unde le dau voie si altora sa exploreze gândurile mele.

Articole Blog

01. Interior, exterior - Mar 19, 2019 7:12:00 AM
E plin de oameni în jurul meu. Toți sporovăie vrute și nevrute. Aud cuvintele le lor, le deslușesc și, totuși, se lovesc de zidul ce l-am construit în mintea mea cu multă migală. E plin de oameni, dar chiar și așa sunt doar și numai eu. Și îmi place. Căci, aici, între zidurile mele, nimic nu mă atinge. Totul e liniștit și plin de pace. Unii o numesc indiferență. Eu cred că e doar senzația de ”sunt împăcată cu mine”. Tot ce am sunt doar eu. Restul e mult zgomot de fundal, pe care m-am învățat să îl ignor. Nu mai vreau să îmblânzesc nebunia din jur. Vreau doar să alin zbuciumul interior, bestia care crește în mine și care se hrănește cu mizeriile externe. De aceea am construit un zid, ca să țin fiara departe de exterior, să îi tai oxigenul și să o las să moară de foame. Sau, cel puțin, să ne îmblânzim reciproc și să scoatem ce e mai bun din noi. Să rămânem doar eu și cu demonii mei, fără să mai iau cu împrumut.
02. Mediocru nu e suficient - Mar 7, 2019 9:04:00 PM
Gândurile nu mai vor să se lege și să îmi curgă prin degete. Se opresc mereu în filtrul critic al rațiunii, care le leagă și le aruncă în cele mai întunecate cotloane ale minții. Nimic nu e suficient de bun. Totul e mediocru, iar mediocru nu e suficient. Din mediocru nu faci artă, nu te înalți nici pe tine, nici pe alții. Și atunci ești un simplu muritor de rând, care dispare la fel cum a apărut: brusc. Iar tu nu vrei asta. Tu vrei să te lupți cu timpul, cu statutul limitant de om, cu trupul care te încorsetează și te strânge. Îți strânge gândurile și asta doare cel mai tare. Căci nu mai e loc de idei mărețe, doar de gânduri mici, care se îngrămădesc și te apasă. Nu dau naștere la nimic satisfăcător. Și când te lupți să rupi acest cerc vicios, nu faci decât să lași toate visurile sublime să îți scape și faci mai mult loc pentru cugetări infime. Din ele nu se naște decât mediocru, iar mediocru nu e suficient. Niciodată...
03. Tratament chirurgical - Dec 27, 2018 8:47:00 AM
Am și eu o întrebare: unde se găsește sufletul ăsta de care tot se vorbește? E nevoie urgentă de o localizare cât mai corectă anatomic a sa, pentru un pacient. Starea sa se agravează de la un moment la altul. Este necesară o sufletotomie și un drenaj, care să scoată tot puroiul de suferințe ce s-au strâns în el. Pe urmă se va trece la un lavaj cu lumină și iubire. După sufletorafie, vor mai apărea dureri ocazionale, chiar și oftat, până la șase săptămâni. Se va recomanda evitarea situațiilor neplăcute și a fluctuațiilor emoționale. Cu toate acestea, va fi gata să treacă iar și iar prin suferințe. După fiecare cură chirurgicală va fi tot mai dificil de tratat din cauza atașamentelor și a cicatricilor care nu vor mai lăsa loc de sufletotomie fără complicații.
04. Genul programului - Dec 19, 2018 10:26:00 PM
Știi toate visurile alea pe care le-ai vândut prea ieftin? Alea la care ai renunțat de dragul clipei. ”Carpe Diem!” Asta e pentru ăia proști, fără visuri, deșteapto! Tu ești toată numai un vis. Din asta ești făcută. Și când nu ești vis, ești reverie. Ești o altă realitate, plăsmuită în căpșorul tău pe care ți l-ai împuiat cu chestii practice și simpliste. Tu ești complicată. Tu complici totul. Nu ești pentru chestii ușoare. Să îți intre bine asta în cap! Tu creezi din nimic lumi întortocheate, intrigi ce depășesc filmele de la Hollywood. Genul programului: complicat, cu puțin din fiecare. Visezi cu ochii deschiși la baliverne, la basme. Ai o lume a ta, care nu vrea să se sincronizeze cu cea reală. Tu ești personaj de realism fantastic. Pentru că te consideri atât de cu picioarele pe pământ, doar că ești mereu cu capul în nori. Și ai doar 1,64 și nu reușești să te întinzi prin toate straturile alea cu nume de spânzuratoare. Tu plutești undeva între cer și pământ, când realistă, când fantastică.
Trezește-te! Ai atât de multe visuri care te așteaptă!
05. Glob. File de jurnal. - Dec 15, 2018 8:55:00 PM
Decembrie. De obicei aștept cu nerăbdare perioada aceasta a anului. De data aceasta, exteriorul cu interiorul nu vor să se sincronizeze. Peste tot luminițe, globuri, decorațiuni, cadouri, prăjituri și vin fiert. Da, mă bucur de el, doar că le simt pe toate ca și cum m-aș uita printr-un geam. Nu le pot atinge și nici ele pe mine. Entuziasmul specific Crăciunului s-a risipit. Mă simt ca un Grinch, doar că în loc de verde, sunt neagră. Neagră de supărare că nu mai simt sărbătorile. E ca și cum aș fi închisă într-unul din acele globuri pe care le agiți ca să ningă în el. Ei bine, și în globul meu ”ningerău”, doar că fulgii de zăpadă au fost înlocuiți cu probleme, gânduri, anxietate și apatie. În globul meu e cod roșu de ninsori. Viteza cu care îmi scutur propriul glob e incredibilă. Uneori, mai obosesc, și atunci îmi lipesc fața de sticla rece și tânjesc la niște fulgi de nea care să se topească pe obrajii mei încinși de griji tâmpite. Cât aș mai vrea să mă trezesc din globul meu...
06. Despre libertate - Aug 13, 2018 10:41:00 AM
Căutăm cu atât de multă ardoare libertatea, dar suntem incapabili să ne bucurăm de ea. Suntem creați să fim dependenți. De alții. De obiecte. De gesturi. De orice. Nu ne permitem „luxul” de a fi liberi, pentru că nu știm ce să facem cu el. De fiecare dată când ne rupem de ceva, fugim să ne legăm de orice ne vine la îndemână. Nu ungem cu lipici pe trup și suflet ca să nu ne mai terorizeze sentimentul straniu al independenței. Pentru că libertatea, pe care o aclamăm și o dorim atât de mult, ne însingurează, ne face să ne pierdem mințile. Și ne agățăm de orice ne vine în cale. Strigăm cu tărie că suntem liberi, dar de fapt nu suntem. Pentru că nu am fost făcuți să fim liberi. Și atunci, singura libertate care o avem este să alegem de ce vom fi dependenți în continuare.
07. Neuroanatomie - Aug 1, 2018 7:00:00 PM
Nici nu știu cum ai pătruns în cutia mea craniană Te-ai folosit de toate căile de care ai putut. Mi te-ai întipărit pe retină și te-ai scurs prin canalul optic și fosa orbitară superioară. Ai plutit prin meatul acustic extern și mi-ai spart timpanul. Apoi te-ai răsucit prin cohlee și te-ai dus pe meatul acustic intern. Mi te-ai înfipt prin lama ciuruită a etmoidului direct în cortexul prefrontal. Te-am tras în piept și mi-ai devenit oxigen, gata să îmi hrănești fiecare gând. Și ai pătruns în cutia mea craniană și te-ai hotărât să pui stăpânire pe ea. Mi-ai călcat toate circumvoluțiunile în picioare și mi-ai adâncit scizurile cu pașii tăi apăsați. Ai luat jumătate din centrul Broca și l-ai pus în cealaltă emisferă, ca să te poți amuza cum mă bâlbâi de fiecare dată când te văd. Mi-ai pictat lobul occipital numai în imagini cu tine, ca să te vâd peste tot și în oricine. Mi-ai umplut hipocampul cu parfumul tău. Căile piramidale și extrapiramidale le-ai încâlcit și nu mai știu nici să pășesc ca înainte. Termostatul din hipotalamus l-ai dereglat, căci îmi ard obrajii non stop. Ai umblat și prin trunchiul cerebral și mi-ai făcut inima să bată mai tare și respirația mai alertă. Mi-ai reorganizat sinapsele după bunul plac. Ai pătruns și în cerebel și m-ai făcut să tremur și să îmi pierd echilibrul. Mi-ai strigat prin lobii temporali numele tău. Buzele Homunculusului senzitiv se înroșesc de fiecare dată când mă săruți. Și când ai obosit, te-ai tolănit între cele două emisfere, întins pe corpul calos de unde stai și privești bolta calotei craniene pe care mi-ai pictat numai stele.Nici cel mai bun neurochirurg din lume nu te-ar putea scoate din capul meu. Ai devenit noul meu centru vital și aș muri instant în lipsa ta. Și nimeni nu vrea cazuri de malpraxis din dragoste...


08. Visuri superficiale - Jul 31, 2018 3:18:00 PM
Căldură mare. Soarele mai că nu mă lovește în moalele capului. Cu toate astea, urc Babeșul liniștită, această Golgota a studenției. Mereu arunc câte o privire în geamurile și vitrinele de pe drum. Îmi place să îmi privesc reflexia, să mă asigur că zâmbetul îmi strălucește în continuare. Măcar atât să îmi mai ia gândul de la licența pe care mă grăbesc să o depun în ultimele momente. Cine vrea să plătească penalizare, când sunt atât de multe genți și perechi de pantofi care mă așteaptă. Să nu mai zic de lista de sute de cărți pe care o am și abia aștept să mi-o așez în biblioteca proprie. Dar nu. Azi nu vreau să fiu atât de profundă. Azi vreau să îmi ocup gândurile cu lucruri mai puțin spirituale. Azi îmi doresc o mașină cabrio. Am să mi-o doresc și mâine și mult timp de acum înainte. Și doar pentru că în jurul ei se construiește o imagine perfectă în capul meu. Parcă o și văd: roșie (căci nu există culoare mai pasională) și strălucind sub soarele unei veri târzii. Îmbrăcată într-o fustă până sub genunchi, largă, albă, cu sandalele animal print cu tocuri și o cămașă albă descheiată la primii doi nasturi. Părul desfăcut curge pe spate. Buzele mi le-am asortat cu culoarea mașinii, iar zâmbetul cu strălucirea ei. Îmi ascund privirea în spatele unei perechi de ochelari de soare aurii. Urc în mașina din vis. Îmi potrivesc eșarfa pe cap, așa cum am văzut în filmele vechi. Pornesc mașina și aleg melodia perfectă: Chris Rea- Road to Hell. Drumul ce șerpuiește pe malul mării. Soarele care coboară ușor pe cer, gata să se înece în mare. Acum sunt actriță în propriul meu film, cu vântul ce îmi flutură eșarfa și mă înfășoară în senzația de libertate. Și toate lucrurile acestea superficiale, doar pentru o senzație care se termină odată cu ele...
09. Duminică - Jul 29, 2018 2:07:00 PM
Te privesc printre gene. Tu mă privești zâmbind. Cu siguranță sunt ciufulită și cu liniuțe subțiri care îmi brăzdează fața de la pernă. Încă îmi e prea greu să deschid gura să zic ceva. Sunt în continuare cuprinsă de amorțeala somnului. Dar nu îmi pot dezlipi ochii de tine: ochii mari, întrebători, sprâncenele dese, nasul încă turtit de la somn și colțurile buzelor care schițează un zâmbet. Zâmbesc și eu. Nici nu știu de ce sunt atât de fericită: că sunt lângă sau că e duminică și că o să stau cu tine la nesfârșit? Orice ar fi, are legătură cu tine. Mă întorc pe spate și mă întind. Faci și tu același lucru. Acum ne-am mai rupt puțin de lumea somnului și îți pot spune „Bună dimineața!”. Amândoi știm că duminica toată e ca o dimineață, în care o sa lenevim împreună, pierzându-ne unul în celălalt. Mă dau jos din pat și pun un tricou pe mine. Simt cum privirea ta dojenitoare mă apasă. Nu îți place tricoul. Tu vrei să îmi vezi pielea mușcată de soare. Fug în bucătărie și mă întorc cu omletă și ceai pentru amândoi. Nu bem cafea duminica. Nici nu e nevoie. Azi doar o să stăm îmbrățișați și o să ne uităm la seriale sau ai să mă privești atent în timp ce dau paginile romanelor. Azi e duminică și este doar despre noi.
10. Odă lenei - Jul 26, 2018 1:32:00 PM
E atât de bine. Jaluzelele sunt trase, ca de obicei. Nu îmi place când lumina îmi intră în ochii. Las ușor crăpat geamul, cât să simt o ușoară mângâiere a soarelui pe picioare. Le țin goale. E atât de confortabil să simți doar un tricou pe pielea care se răcește și se încălzește la fiecare mișcare în pat. Mă uit la tavanul alb și tot ce îmi trece prin cap este că în 5 minute am să învârt perna pe partea cealaltă. Sigur e mai rece pe partea cealaltă. Momentan sunt prea leneșă să depun atât de mult efort. Sunt pătrunsă de un moment de „nu vreau să fac absolut nimic”. Pănă și tavanul mă obosește să îl tot privesc. Chiar dacă mi-am propus să fiu ca o statuie, decid că mi-ar fi mai bine dacă mă întorc pe burtă. Cu un drum, întorc și perna pe partea cealaltă și o strâng sub cap cu mâinile. Doar o pereche de mâini mai lipsește, care să facă un masaj. Poate și o persoană cu un evantai gigant. Când ești atât de leneș, ai voie doar să visezi cu ochii deschiși. Și cu siguranță doar cu visurile vei rămâne. Și o lene incredibilă, care cred că a inspirat piesa celor de la Vama Veche. Exact. Nu am chef azi! Nu am chef de nimic!
11. Câte stele - Jul 23, 2018 4:40:00 PM
Dacă aș ști că pot fi lângă tine doar până ce număr toate stelele de pe cer, aș lua-o de la început de un milion de ori, de teamă să nu sfârșească.
12. Un dialog - Jul 15, 2018 7:44:00 PM
Stătea și plângea în iarba înaltă, cu fața ascunsă în genunchi. Din când în când mai ridica privirea, dar nu putea desluși nimic din cauza lacrimilor și a steluțelor ce i se perindu pe retină. Și atunci își afunda capul înapoi. Se mai auzea câte un sughiț răzleț, care îi scutura trupul mic și firav, îmbrăcat într-o rochiță galbenă. Când deodată auzi o voce străină:-De ce plângi?Speriată, ezită să își îndrepte privirea spre străinul pe care îl îmbrăca ceața de lacrimi:-Pentru că m-am pierdut, îi spuse cu o voce stinsă.-Cum să te pierzi? Nu ești cam mărișoară să plângi pentru așa ceva?-M-am pierdut pe mine...-Stai puțin! Cum adică?Cu ochii plini de lacrimi ce îi șiroiau pe genunchi și apoi pe gambe, îi spuse:-M-am pierdut pe mine și nu mă pot regăsi.-Dar ești aici. Cum poți spune că nu te poți regăsi?-Am pierdut bucăți din mine. Bucăți esențiale.-Mie îmi pari întreagă.Atunci, ridică privirea spre străin și cu o voce disperată, sugrumată de lacrimi spuse:-Sufletul meu e cel făcut bucăți!-Ca un puzzle?-Ca un puzzle cu 10.000 de piese, Și pe toate le-am pierdut. Și ce regăsesc nu mai e la fel.-Unde le-ai pierdut?-În oameni. Alți oameni... În locuri pustii, care îți sug visele precum găurile negre. În cuvinte fără sens. În momente goale. În nopțile nedormite din cauza grijilor nefondate. Mi s-au scurs toate prin zâmbete mimate, râsetele false și miniciunile cu care mă amăgeam.-Și de ce stai și plângi? De ce nu mergi să le recuperezi?-Pentru că oamenii sunt egoiști și nu îmi vor da nimic înapoi. Iar timpul și cuvintele nu pot fi întoarse.-Atunci de ce nu îți reconstruiești fiecare bucată și să le sudezi mai bine între ele? Să le lipești singură, fără alți oameni, fără minciuni, fără falsități.-Și crezi ca e așa ușor?-Sigur nu va fi ușor, dar la sfârșit, totul va merita. Iar asta depinde doar de tine.-Și cum aș putea să încep?-Ai putea începe prin a-ți șterge lacrimile!
13. Creație - Jun 17, 2018 9:05:00 PM
Simți cum se aprinde ușor în mintea ta. Cei doi neuroni alăturați caută să anime scânteia unei idei. Sodiu. Potasiu. Plus. Minus. Până la urmă se conving reciproc să nu mai scoată atâta fum și să dea drumul focului. Îi antrenează și pe neuronii din jur. Se strâng toți în jurul focului și îl întețesc cu câte un potențial. Mintea ta se înfierbântă complet de la această idee. Ți se citește în ochi flacăra vie a creației. Presiunea ideatică pune stăpânire pe tot capul tău. Nu mai e loc sub calota craniană de atâtea idei. Calea până la gură e cea mai scurtă. Ai putea să le verbalizezi, dar s-ar volatiliza ca fumul pe hornul unei case. Lași să îți curgă focul pe șira spinării în jos. Tot trupul îți e sub controlul unei idei. Trebuie să ajungă pe foaie. Începi să simți cum îți curge foc prin nervii mâinilor. Tremuri din cauza emoției creatoare. Te stăpânești cu greu, pentru că nu vrei ca totul să se transforme într-o fibrilație de litere presărate pe hârtie. Degetele de la mâini îți strălucesc, la fel ca tot corpul. E de la focul de idei ce îți mistuie mintea. Toată lumina din interior vrea să iasă afară. Rând după rând se umple de litere și cuvinte. Energia ia o formă aproape palpabilă. Simți cum începi, încetul cu încetul, să te descarci. Focul moare cu fiecare cuvânt întins pe foaie. Ai epuizat de la toate ideile care ți-au ars fiecare părticică din trup. Tu ești doar o bucată de cărbune ce a murdărit o foaie, sleit de toată creația. Dar ești gata să îți recapeți învelișul de carne și piele sub care să pornească un alt foc. Gata! Acum toată energia ta e cuvânt. Poți să faci lumină cu ea în mintea și sufletul altuia.
14. Rubik - Jun 12, 2018 1:44:00 PM
Te-am prins de mâini și ți le-am sucit la dreapta. Din talie te-am întors spre stânga. Ți-am dat ochii peste cap. Buzele ți le-am schimonosit într-un „O” speriat. Ți-am ridicat piciorul drept, iar stângul ți l-am îndoit. Te-am contorsionat ca pe un cub Rubik. Am vrut să îți potrivesc toate fețele după bunul meu plac. Să te fac perfect în ochii mei, să îți zugrăvesc fiecare chip într-o singură culoare. Dar nu ai cedat. Ești un cub Rubik cu viață proprie, care te răsucești înapoi, ca să îți refaci mozaicul unic. Mecanismele din interiorul tău tind spre normalul tău, nu al meu. Poate dacă am să te rup în două și am să pătrund în tine, voi deveni stăpânul cablurilor tale. Să iau fiecare fir și să îl smulg din ghemul conștiinței tale, pe care l-ai încâlcit ca o pisică. Dar animalul nu mă lasă să mă ating de jucăria lui multicoloră. Nu mă lasă să te clădesc după bunul meu plac. Căci te-aș transforma într-un corp geometric anost și lipsit de farmecul său. Rămân să îți admir fresca proprie, să te mai mângâi, să mai încerc să îți sucesc cuburile, iar apoi să te privesc cum singur îți refaci curcubeul.
15. Bibliobibuli - May 31, 2018 5:14:00 PM
Încă ies aburi din trupul meu. Stau în fața patului și simt că sunt pândită. Am scăpat de prosop și mi-am pus cămașa de noapte. Am întins un strat de cremă cu miros dulce acrișor de la maleole în sus. Toată camera e inundată de mirosul de mango. Am aprins o lumânare. Mirosul de mango se împletește cu măr și scorțișoară. Așternuturile albe mă îmbie, dar nu numai ele. Simt așteptarea. Atracția e incredibil de mare, iar inevitabilul se întâmplă. Mă așez în pat și se lipește de mine. Lumina este slabă, dar suficient de puternică, încât să îi pot distinge toate detaliile. Senzația fină la atingere nu se poate compara cu ce se întâmplă cu gândurile. Se împletesc, răsucesc, devin unul singur. Ieri seară mi-a promis că azi voi primi mai mult, iar la prima vedere, așteptarea pare să fi meritat. Fiecare cuvânt se scurge prin brațe, trece prin filtrul minții și apoi se pierde în suflet. Simt o mie de lucruri într-un singur moment. Se leagă atâtea sentimente și idei. Au! M-am tăiat la deget! Bag repede arătătorul în gură și nu las entuziasmul să piară. Nu îmi mai găsesc locul în pat. Pagină după pagină mă înfierbânt tot mai tare. Nu, nu a luat foc camera de la lumânarea cu măr și scorțișoară. Doar mintea mea fierbe cu fiecare frază. O luptă interioară se pornește: dorința și curiozitatea se chinuie să liniștească plăcerea. Câte lumi s-au creat în mine. O ultimă atingere și simt cum gâfâi, cu ochii pironiți pe peretele din față. Încă nu înțeleg tot ce mi s-a întâmplat. Nu îmi vine să cred că s-a terminat. Parcă a trecut o clipă. Oare mâine seară cine va fi? Cărtărescu? Eric-Emmanuel Schmitt? Bukowski? Poate chiar Cioran... Cine îmi va hrăni imaginația până în tărâmul viselor mâine seară?
16. Un copil cu o vioară în spate - May 15, 2018 8:25:00 PM

Azi am văzut un copil cu o vioară în spate. Era un băiețel de vreo șase ani. Îl ținea de mână o mămică sau bunică. Ducea în spate un toc de vioară mititel, parcă era pentru păpuși. Cânta un solfegiu. Nu mi-am dat seama dacă notele pe care le spunea coincideau cu sunetele. În orice caz, avea o voce angelică. Se auzea atât de multă inocență în glasul său. Aveai senzația că și ploaia s-a oprit în jurul lui.
Mi-am amintit de tocul meu roșu de vioară din clasa întâi. Doamne, cât eram de supărată că nu am fost primită la clasa de pian. În mintea mea de șase ani, mami și tati erau de vină, pentru că nu aveam un pian acasă. Simțeam vioara ca pe o povară, ce o duceam în spate, aproape zilnic. Nu voia să cânte. Ieșeau doar fâșâieli și scârțâituri. Nici nu mă gândeam să pun mâna pe ea și să repet acasă. Era dușmanul meu cel mai mare, care nu mă lăsa să cânt la pian. Așa că am simțit nevoia să mă revolt.
Eram nerăbdătoare să cânt melodii complicate, concerte celebre. În principiu, mă cam enervau exercițiile plictisitoare pe care eram nevoită să le fac. Nu înțelegeam că toată munca aceasta monotonă mă ajuta să ajung unde voiam eu, încetul cu încetul. Nu! Eu voiam totul pe loc! Cu timpul, am înțeles că nu puteam ajunge departe, dacă nu o luam cu pași mici. Și am început să văd vioara ce pe o prietenă. Îi dezlegam tot mai mult din secrete.
Între timp, am învățat să cânt și la pian. Clapele albe și negre nu mai aveau același farmec ca arcușul nărăvaș, ce trebuia mânuit cu fermitate, dar și delicatețe. Pianul cu notele lui prestabilite, îngrădea libertatea ce ți-o dă glisarea degetelor de-a lungul gâtului viorii...
Între timp, vioara a trecut pe un plan secund. Muzica a rămas doar o pasiune, o activitate de timp liber. Dar mereu acolo ca să hrănească sufletul.
Azi ploua afară. Îmi era frig și aveam nevoie de liniște, ceva familiar, un prieten vechi. Azi am văzut un copil cu o vioară în spate...
17. Ai omorât-o... - May 13, 2018 7:09:00 PM
Ai smuls cratima și ai aruncat-o la întâmplare între alte două litere. L-ai furat pe „pe” și l-ai dat celor mai puțin norocoși, crezând că ești un Robin Hood. Nu ai făcut decât să îmbolnăvești o țară de analfabetism. Ai uitat toate cuvintele frumoase și ți-ai însușit toate englezismele „cool”. Te descurci perfect în limba engleză și ai lăsat limba română într-un ”genunche”. Și asta doar pentru că iubești prea mult litera „i” și o păstrezi pentru toate „ști-urile” și „fi-urile” care nu au nevoie. Faci economie de litere și în scris și în vorbire, ca să „se” merite. „Decât” așa vei reuși să arunci cu reflexivul după verbe care nu vor să se oglindească. Mănânci virgule. Faci uz de puncte de suspensie, pentru că vocabularul „bogat” pe care îl ai, nu te ajută să îți exprimi frustrările acumulate. Inventezi cuvinte ce ai impresia că le-ai auzit la alții, având impresia că nu vor exista repercu(r)siuni asupra limbii române. Important este că pari simandicos, sofisticat, dar, de fapt, toate acestea trădează o indiferență crasă. Nu merităm o limbă atât de frumoasă ca aceasta. Eminescu avea dreptate când a spus că suntem doar niște epigoni.
18. Sărutul - May 10, 2018 3:04:00 PM
Sărutul - Cătălina PopE magnetic. Din priviri îți dai seama că e inevitabil. Sforile se scurtează. Se simte apropierea. Respirațiile încep să se amestece. Pulsul crește. Pupilele se dilată. Creierul nu mai funcționează. Rațiunea a pierdut. Instinctul și afecțiunea i-au luat locul. Mâinile tremură, dar se găsesc. Se desprind una de alta și se pierd pe conturul celuilalt. Atingerea mâinilor nu e suficientă. Vrei să îi descoperi esența, iar degetele sunt superficiale. Așa că îți așezi buzele peste ale celuilalt. Un val de senzații te lovește: e cald și rece, e catifelat, dar te și electrocutează, inima îți bate mai tare și mai încet în același timp. Simți că acleași lucru se întâmplă și în celălalt. Vrei să îl descâlcești până în adâncul sufletului. Nu poți, pentru că te înnozi și tu. Nu mai știi care sunt liniile tale, care sunt ale lui. V-ați încâlcit. Te străduiești să te desprinzi. Te smulgi și rămâi doar o multitudine de ițe rupte de la tine, de la celălalt. Nu mai ești sigur cine ești acum. Ești tu? Ești celălalt? Ești doar o jumătate de noi.

Acest text a fost inspirat de tabloul surorii mele, Cătălina Pop. Sărutul este o reinterpretare a celebrului tablou al lui Gustav Klimt.

19. Un gând rătăcit - May 8, 2018 6:03:00 PM
De câte ori este nevoie să plângi pentru a deveni puternic? Câte lacrimi sălășluiesc în fiecare suflet? Și acum parcă vă aud spunând: ”lacrimile nu vin din suflet, ci din ochi, din glanda lacrimală”. Dar ochii ce sunt? Nu sunt altceva decât niște porți spre sufletul omenesc, iar atunci când acesta abundă de emoții, simte nevoia să le exteriorizeze. Să facă ordine înauntru și le aruncă pe toate afară pe poarta ochilor. Căci asta sunt lacrimile, sentimente care vor să evadeze din noi, iar ochii sunt cei mai proști străjeri. Pentru că nu doar lasă trăirile să fugă ca niște lacrimi, dar fac sufletul orb, iar pe alții îi lasă să ajungă până în cele mai tainice colțuri ale sale. Cât de ciudat e sufletul acesta. Cum știe el să se golească doar prin ochi și să umple plin urechi.
20. Buna dimineata. - Sep 17, 2010 8:39:00 PM
Jaluzelele ma tradeaza si lasa primele raze ale diminetii sa se joace printre genele mele. Duc instinctiv mainile la ochi pentru a-i ajuta sa se deschida. M-am intors inspre el, dar somnul lui nu a fost afectat de lumina palida. M-am asezat pe marginea patului si m-am intins. Am atins cu varful degetelor parchetul rece si m-am ridicat sa plec la bucatarie. Camasa de noapte improvizata dintr-un tricou de-al lui de abia imi ajunge pana la jumatatea coapselor, dar cu toate acestea e cea mai calduroasa pijama. Sunt ciufulita, cu fata brazdata de cute fine lasate de perna. Ma intorc din nou spre el si simt cum ritmul inimii mi se schimba. E singurul care imi face inima sa bata mai tare si mai incet in acelasi timp. Ma duc in bucatarie sa pregatesc cafeaua si micul dejun. Am pus ibricul pe foc, iar atunci am simtit bratul lui in jurul meu si un sarut pe frunte. L-am privit in ochi si i-am soptit un "Buna dimineata!". Si el e ciufulit si cu ochii mici de somn. Simt din nou cum pulsul mi-o ia razna. Nu stiu cum reuseste, dar zambetul lui ma trezeste fara cafea si imi aduce aminte de cel mai frumos vis: cel pe care il traim.
21. Parfum de femeie. - Feb 8, 2010 7:38:00 PM
Violonistul se juca usor pe corzi, iar pianul rasuna si el pe ritmurile lui Astor Piazzolla. Mi-a zis ca nu vine. Stateam langa o masa cu bauturi si vorbeam cu o doamna in varsta, sorbind din paharul cu vin rosu. Deodata, am zarit-o la capatul scarilor zambind. Buzele rosii ii incadrau dintii perfecti. Ochii ei caprui straluceau la fel ca parul ei negru care era prins intr-un coc lejer la baza gatului. Purta o rochie rosie ce ii sublinia talia. Cand am zarit-o mi-am scapat paharul din mana. Numai zgomotul ascutit al paharului spart m-a trezit la realitate. Si, da. Nu era un vis. A venit cu toate ca eu nu ma asteptam sa o vad. Mi-am cerut scuze doamnei cu care vorbeam si am mers sa vorbesc cu ea. Mi-a zambit timid si si-a cerut scuze ca nu m-a anuntat ca vine. Eram surprins de modul in care arata in continuare si am inceput sa ma fastacesc. I-am luat mana intr-a mea si i-am sarutat-o. Avea cele mai frumoase maini: degetele lungi si pielea atat de catifelata incat nu iti venea sa ii dai drumul. Si-a retras-o usor din stransoarea mea si mi-a furisat un zambet timid. Am luat-o de brat si am plimbat-o mandru prin toata incaperea pana la masa mea. Toti ceilalti barbati din sala au intors capul dupa ea. Ma simteam magulit ca am o asemenea femeie langa mine. Cand ne-am asezat la masa, orchestra a inceput sa interpreteze Libertango. Cuprins de frumusetea ei si de melodie am invitat-o la dans. S-a inrosit toata, insa nu m-a refuzat. Am luat-o din nou de mana si am dus-o in mijlocul camerei. Mi-am dus cealalta mana pe spatele ei si am tras-o mai aproape de mine. Mi-a inundat tot trupul cu mireasma ei. Si-a asezat si ea mana pe umarul meu si mi-a zambit din nou, insa nu mai era timida acum. Am pornit amandoi inspre dreapta cu pasi marunti. Ne-am oprit, iar ea a facut un cerc cu picorul drept in spate. Am invartit-o usor, iar rochia ei s-a deschis ca o floare, lasandu-i picioarele sa se miste in voie. Apoi am luat-o spre stanga. La final am lasat-o usor pe spate si am privit-o in ochi. Simteam cu se aprinde in mainile mele. Si-a lasat usor gatul pe spate, iar parfumul ei mi-a invadat toti porii. Ma innebunea cum dansa prin mintea mea mirosul ei pur si feminin. Am inchis ochii si am lasat ritmul sa ma poarte. Simteam cum danseaza in mine parfumul ei si o vedeam cu ochii mintii cum se unduieste. Am deschis ochii si am purtat dansul mai departe. Am invartit-o din nou, iar apoi am incolacit-o pe bratul meu si am lasat-o din nou pe spate. M-a patruns din nou tot ceea ce inseamna ea. Doream sa dansez cu ea la nesfarsit, insa orchestra a terminat melodia. Am mers cu ea inapoi la masa. Imi povestea cat de fascinata e de locul acesta sau nu. Nici eu nu sunt sigur. Eram prea ocupat sa ii studiez chipul. Zambea chiar si atunci vorbea, chiar si cand nu ma uitam la buzele ei. Stralucea toata. Era minunata si era langa mine. Am condus-o apoi pana acasa. Era atat de frumoasa in acea seara incat mi-a fost teama sa ii cer vreun sarut. Emana splendoare prin toti porii. Chiar si dupa ce m-am despartit de ea o simteam langa mine. Imi studiam mainile cu care am atins-o si ma gandeam cata onoare pot avea. O vedeam aievea schitandu-mi cate un zambet sau privindu-ma timida. Cel mai bine ii simteam pafumul care inca imi dansa tango in minte. Nu stiu daca muzica a fost devina sau parfumul de femeie... 
22. Vreau sa vina vara. - Jan 29, 2010 5:49:00 PM
Nu iubesc anotimpul acesta deloc. Nu imi place nimic la el. Poate doar cadourile si ziua mea de nastere. Nu are nimic spectaculos, numai niste fulgi de zapada care se topesc orice ar fi.  Nu mai suport hainele groase, cizmele, manusile, nimic din toate astea. Totul e prea nostalgic si aiurea. Nu poti zambi pe strada caci iti ingheata obrajii si ramai cu un ranjet tamp. Nu poti plange caci iti va fi frig apoi. Imi place doar sa simt sarutul fulgilor. In rest nimic nu e frumos la anotimpul acesta. Abia astept sa se dezmorteasca totul imprejur. Mi-e dor de greselile pe care le fac vara fara sa vreau. Mi-e dor de sunetul valurilor care se sparg de tarm. Mi-e dor de sandalele inalte si rochita alba. Mi-e dor de bronzul aramiu. Mi-e dor de noptile nedormite si de flirturile nevinovate. Mi-e dor de dupa-amiezile in care dormeam la umbram pomilor din gradina in hamac. Mi-e dor de cartile de dragoste dupa care plangeam 2 zile. Mi-e dor de tarile straine care sunt pline de baieti draguti. Mi-e dor de cumparaturile interminabile si de cocktailurile cu denumiri ciudate. Mi-e dor sa ma plimb printre case si sa admir florile. Mi-e dor sa numar stelele si sa aseaman norii cu animale. Mi-e dor sa pierd zilele in spatele blocului cu baietii si sa incerc sa inteleg si eu cum se joaca Cruce. Mi-e dor sa joc badmington. Mi-e dor sa ma indragostesc si apoi sa uit fara remuscari. Mi-e dor de parfumul dulce-acrisor. Mi-e dor sa merg la film. Mi-e dor de apus si de rasarit. Mi-e dor de taberele la munte si de serile petrecute in jurul focului. Mi-e dor de costumul de baie si de piscina. Mi-e dor de Anglia si de grupul de italieni. Mi-e dor de tipii care canta la chitara pe strada. Mi-e dor de aerul imbibat cu dragoste si de fluturi in stomac. Mi-e dor de melodiile care mi-au fost dedicate. Mi-e dor sa fac poze aiurea. Mi-e dor sa beau Dr. Pepper si sa mananc mere din gradina de la Capus. Mi-e dor sa exagerez cu zambitul. Mi-e dor sa nu imi pese de timp. Pana va veni vara am sa rezist. Am sa indur toate suferintele posibile si am sa ies invingatoare. Vara va vindeca toate ranile care le-a produs iarna. Vara, te astept!
23. 16 ani. - Jan 10, 2010 7:49:00 PM

Un nou inceput.


8 ianuarie 2010. M-am trezit destul de tarziu, cu toate ca trebuia sa fiu la scoala de mult timp. Mi-am permis sa ma intind si eu putin in pat. Simteam niste emotii ciudate, dar nu unice. Wow. Am implinit 16 ani si am slabit 3 kilograme. Mare realizare! Inca un sac de amintiri atarna de fiinta mea acum. O sa am ce sa le povestesc nepotilor. A fost un an bun si nebun. Ma astept la mult mai mult de la anul 2010. In fine... Pana la urma m-am pregatit sa plec si eu la scoala. Urma o zi extra: teza la romana. Aveam o senzatie ciudata in stomac si nu era numai datorita faptului ca nu mai mancam. Nici indragostita nu eram. N-ai cu cine! M-am urcat in lift si imi venea efectiv sa plang. Mi-am bagat castile in urechi si m-am simtit mult mai bine. Cat de bine poate sa faca o melodie. Trebuie doar sa vina la momentul potrivit. Dupa ce am ascultat melodia Happy de la Leona Lewis m-am simtit alt om. Am uitat de tot. Nu ma mai interesa de teza la romana, de oamenii care treceau pe langa mine pe strada. La scoala am debordat de fericire. Va multumesc ca ati fost langa mine! Am avut o zi de nastere superba, cu toate ca nu am petrecut si nu am facut dezmat. Am simtit ca ceva se schimba, ca se schimba in bine. Se spune ca daca ai un inceput bun asa va fi si pe parcurs. Mizez pe aceste vorbe. Anul acesta voi face astfel incat sa fiu fericita chiar daca doare. Am sa traiesc totul la maxim.

Va multumesc tuturor celor care v-ati adus aminte de mine si mi-ati urat toate cele bune.


24. What a girl wants... - Dec 25, 2009 2:49:00 PM
Filmul a inceput de cincisprezece minute, dar personajele principale nu sunt prezente. Ea sta si asteapta in fata cinematografului si spera ca poate va veni. Plimba telefonul dintr-o mana intr-alta. A gresit din nou. A ales persoana gresita. E deja a treia oara cand greseste baiatul. Nu mai suporta asteptarea si o suna pe Anda, prietena sa cea mai buna.

-Alo! Buna! incerca sa spuna printre suspine.

-Uooou! Stai putin... Nu trebuia sa fii la film cu Luca?

-A facut-o din nou. M-a uitat...

-Nu se poate. Ticalosul! spuse nervoasa Anda. Vin la tine! Unde esti?

-Nu iti fa probleme. Am sa merg acasa.

-Asta nu e o problema? Asta e de-a dreptul o urgenta, Maria.

-Bine. Sunt in fata la cinema.

Anda a plecat cat de repede a putut. A luat primul taxi. A lasat-o in fata cinematografului. Maria statea pe o banca cu biletele in mana. Lacrimile ii curgeau siroaie. Anda a luat-o de mana si a dus-o la taxi. Au plecat amandoua la Anda acasa.

-Un ceai? o intreba Anda.

-Da. Cu lamaie si miere, te rog.

-Trebuie sa te descarci, fato. Spune-mi tot!

-Esti sigura ca ai rabdare sa ma auzi vorbind chiar atat de mult?

-Dar pentru ce sunt prietenii?

-Ei bine, nu mai pot sa il inteleg. Uita dinadins ca exist? Mereu l-am crezut un baiat extraordinar. Am dat-o in bara dandu-i atatea sanse. Cu siguranta i s-a urcat la cap bunatatea mea.

-Cu siguranta nu intelege ce vrea o fata.

-Asa cred si eu. E prea orgolios. Nu isi iubeste decat prietenii. Eu sunt ca un trofeu, ceva care sa ii consolideze statutul de baiat ravnit. Asta e ce vrea el si a primit-o. Dar ce vreau eu, chiar nu conteaza? Nu cred ca cer prea mult. Mi-as dori sa imi spuna si mie ca poate sa faca ceva pentru mine. Mi-ar placea sa se tina de cuvant. Gaseste mereu scuze pentru a ma evita. Mereu e prea obosit sa se gandeasca la mine. Nu are timp niciodata.

-Lasa-l! Isi va da singur seama ca el pierde. Cu siguranta tuturor baietilor le e greu sa inteleaga ce isi doreste o fata. Sunt prea lasi ca sa creada in sentimente.

25. Cum sa iti rupi oasele! - Dec 20, 2009 4:39:00 PM

Suna foarte ciudat, dar adevarat. Ma gandeam sa abordez un subiect la care sunt as. Nu imi place sa imi rup oasele, dar reusesc sa o fac mereu in moduri fabuloase. 

Era anul 2008, final de clasa VIII-a, inceputul vacantei. Mi-am facut o gramada de planuri si aveam o gramada de idei pentru vacanta. Am reusit insa sa o fac lata. Nici nu a inceput bine vacanta, ca numa vad ca mi se umfla incheietura mainii stangi. Super! Am facut-o si pe asta! Am mers la doctor, mi-am facut o radiografie, tot tacamu'. Diagnosticul: fractura prin tasare. "Uau, ce tare is!" mi-am zis in gand. Nu am fost de loc tare! Doar mi-am fracturat osu' ca si copiii de 4 ani si nu oricum. Mi-am rupt mana in SOMN!!! Recomandarea doctorului a fost: atela gipsata pentru 3 saptamani. Indura Bianca mama draga calduri nefaste cu mana in gips. Am plecat in ceva tabara intre timp, tabara la munte, cu trasee complicate, chestii de astea. Ce se hotaraste domnisoara Bianca sa faca? Se catara ea pe stanci, cu mana in gips. Cand a auzit mami ce am facut, am crezut ca nu mai ramane din mine nimic. Am avut noroc cu gipsu', ca daca picam nu mai puteam sa rup nimic. Pana la urma am scapat si de asta.

Am ajuns in clasa a X-a. Nu pot sa zic ca am ajuns teafara si nevatamata, ca nu pot sta locului. Zi grea la scoala, teste peste teste. Prima ora a fost educatie fizica. Ne pune profesoara sa jucam baschet. Nu pot zice ca is varza la baschet, da nici Michael Jordan nu is. Am jucat ce am jucat si ajung si eu la minge. Cand sa iau mingea, se loveste frumos de podea si ricoseaza in degetul meu mic. Prima problema a fost sa nu imi fi rupt unghia proaspat manichiurata. Am vazut ca ii bine si am continuat. Ajung la ora de romana si vad ca mi se face degetetul dublu si se invineteste. "Foarte tare frate!"in gandu' meu. "Am facut-o si pe asta!" Ma duc la cabinet. Acolo, o tuta si jumatate, care ma pune sa imi masez degetu' cu ceva crema. Ce scoala de asistente o terminat aia nu stiu, dar si cine i-o dat diploma, nu o fost normal. Urmatoarea ora, test, pe urma alt test. Nu are ce face Bianca si le da. Pana la urma scap de scoala. Ma duc la spital, la urgente sa ma vada si pe mine un doctor. Ce gluma buna si urgentele astea. A trebuit sa merg de 3 ori acolo ca sa ma ia si si cand m-o luat, m-o luat numai pentru ca am avut pile. In fine. Ma duc sa imi fac radiografia si asteptam cu sufletul la gura rezultatul. Intru in cabinet si surpriza, adica nu a fost surpriza, ca ma asteptam. Diagnostic: fractura oblica lunga la falanga medie fara deplasare. Slava cerului ca nu s-o deplasat. Am scapat din nou cu 3 saptamani de imobilzare in atela, dar metalica. Momentan astept sa scap de tacamu asta de pe deget sa pot merge la bulgarit.

Sper ca acest ghid de a va rupe oasele v-a ajutat. Va urez succes!

Foaie verde bat, n-ai de lucru, fa-ti!

P.S.:Pentru Lorena si Fele sa va puteti distra de mine!